Câți bani fac, de fapt, producători ca Volkswagen, Tesla sau Ferrari pentru fiecare mașină vândută

Câți bani fac, de fapt, producători ca Volkswagen, Tesla sau Ferrari pentru fiecare mașină vândută

Industria auto a fost lovită de lunile de lockdown, dar a reușit cumva să se descurce și chiar să-și revină. Profitul variază, însă, în funcție de producător, iar producători ca Volkswagen, Tesla sau Ferrari nu merg cu aceleași marje de profit.

Industria auto caută strategii viabile pentru a rezista crizei, iar eforturile dau roade, potrivit datelor financiare din trimestrul al treilea. Cel mai profitabil constructor e Ferrari – care merge pe ideea de serii limitate și foarte scumpe. Surpriza vine pe locul al doilea, după cum arată profit.ro.

De remarcat că profiturile jucătorilor din domeniu au crescut în trimestrul al treilea cu aproximativ trei procente față de aceeași perioadă a lui 2019. Lunile de lockdown au fost, se pare, recuperate rapid, potrivit datelor Jato Dynamics.

Câți bani fac, de fapt, producători ca Volkswagen, Tesla sau Ferrari

Datele arată că grupul german Volskwagen și-a păstrat poziția de lider în clasamentul celor mai mari producători ai lumii, fiind urmat de Toyota.  Germanii au obținut aproximativ 3,2 miliarde euro profit în intervalul iulie- septembrie, în scădere cu aproximativ 1,2 miliarde euro față de trimestrul 3 din 2019, în timp ce Toyota și-a multiplicat profitul cu peste 1 miliard de euro.

La clasamentul privind profitul, japonezii sunt primii – după ce au bifat un plus de 5,6 miliarde euro.

Pe locul al doilea se află americanii de la General Motors, care au reușit să obțină 3,75 miliarde euro, cu circa 1,7 miliarde în plus, comparativ cu intervalul similar din 2019. Și Ford a obținut două miliarde de euro profit, după ce raportase pierderi. Compania americană s-a situat astfel pe locul 6, după Daimler și FCA, ambele cu o creștere de câteva sute de milioane de euro.

Ferrari, cel mai profitabil constructor

Volume mici, prețuri mari – e rețeta de succes a companiei deținute de familia Agnelli. În al treilea trimestru, marja de profit la Ferrari a urcat la 25%, o valoare spectaculoasă chiar și pentru un constructor de lux. Creșterea s-a produs în condițiile în care vânzările au fost mai mici cu 6,5% față de anul trecut. Profitul a fost cu 2,2 puncte procentual mai mic (27% în 2019, T3).

Practic, Ferrari a obținut un profit de 96.000 de euro pentru fiecare mașină vândută. Companiile aflate pe următoarele locuri în clasament au fost nevoite să vândă mult mai multe mașini, pentru a obține această sumă: Tesla – 10 mașini, Daimler – 24, chinezii de la BYD – 30, BMW – 34 de mașini, Fiat Chrysler – 43, Toyota – 45, GM – 46 de mașini, Ford – 56 de mașini, Subaru – 59 și Volkswgen Group – nu mai puțin de 79 de automobile vândute, care să genereze profitul obținut de un singur Ferrari.

În 2019, Ferrari depășise, pentru prima dată, pragul de 10.000 de unități vândute. Veniturile nete au fost de 3,76 miliarde euro, adică circa 69.000 de euro profit pentru fiecare mașină vândută, cu o marjă de profit de 18,5%.

Petrică

Sunt nascut in 1991 :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *