Cât de la dreapta este Guvernul „Coaliției de dreapta”?

Cât de la dreapta este Guvernul „Coaliției de dreapta”?

Alegerile parlamentare cu care se încheie anul politic românesc 2020 au reprodus o situație cunoscută inclusiv în istoria recentă a României: partidul care a obținut cel mai mare număr de mandate, fără a atinge, însă, nivelul majorității absolute, nu a avut și capacitatea (poate nici dorința sinceră) de a forma alianțe. 

În aceste condiții, Președintele Republicii a bricolat ceea ce s-a numit o „coaliție de dreapta”, pe temelia căreia s-a construit noul Guvern. Cât este, cu adevărat, de dreapta această coaliție?

CRITERIILE DREPTEI

Chiar dacă mulți susțin că distincția dintre ideologia de dreapta și cea de stânga nu mai este nici posibilă nici necesară în lumea de azi, anii din urmă par a fi readus-o în actualitate, mai ales ca urmare a apariției unor mișcări politice de extremă. După ce aglomerarea centrului fusese caracteristica vieții politice timp de decenii, acest centrism creator de confuzii, se pare că a generat contrareacția cetățenilor iritați de lipsa unei alternative clare. Excesul de centrism duce la nașterea extremismului.

Iată un bun motiv pentru a ne aduce aminte de ceea ce caracterizează gândirea și politica de dreapta. Pentru analiza prezentă mă voi referi doar la trei indicatori: poziția față de națiune, cea față de schimbare și cea față de proprietate.

Partidele de dreapta sunt naționaliste sau naționale. În termenii cei mai folosiți în prezent, mai ales prin raportare la anumite formule de integrare internațională, dreapta este suveranistă. Cea care este internaționalistă este stânga; și anume, cu cât mai la stânga, cu atât mai internaționalistă. Dimpotrivă, cu cât dreapta merge spre extremă, naționalismul se transformă în șovinism, mândria identitară devenind exclusivism etno-cultural. (În paranteză să spunem că naționalismul românesc nu a fost, poate cu excepția celui al Gărzii de fier, etno-cultural, ci geostrategic, românii căutând un spațiu geografic și spiritual în care să se poată simți în siguranță, fără a se considera superiori altora.)

Întrucât democrația, ca mod de organizare a societății, este un produs al națiunii, concepțiile de dreapta se pronunță în apărarea acesteia. Viziunea dreptei asupra democrației nu este, însă, individualistă și nu exaltă drepturile omului lipsit de identitate națională și de aceea fără obligații față de vreun stat anume. Pentru gânditorii de dreapta, între democrație și națiune există o legătură organică, drepturile individuale fiind recunoscute numai în măsura în care ele servesc cetății și se subordonează intereselor acesteia. Este ceea ce se numește azi „democrație iliberală” și se practică în Ungaria lui Viktor Orban sau în Rusia lui Vladimir Putin.

Cea care desparte democrația de națiune este stânga internaționalistă. Din păcate, până în prezent s-au făcut prea mici progrese în ceea ce privește edificarea unei democrații transnaționale (cea mai importantă încercare este a UE) sau supranaționale / universale. Ceea ce nu înseamnă că proiectul este imposibil sau ar trebui abandonat.

Dacă stânga iubește revoluțiile, dreapta este adepta evoluției; a unei evoluții care să fie organică, și de aceea lentă, adică impulsionată de reacțiile „chimice” din interiorul societății, cu excluderea oricărei artificialități și inginerii sociale. Această evoluție caută și conservă echilibrele – între indivizi, între comunități, între puteri și între instituții. Dreapta are oroare de dezechilibru. De aceea este reticentă la schimbările voluntariste; respectiv acele schimbări forțate care afectează tocmai echilibrul lăuntric al națiunii. Cei de stânga reformează ori de câte ori se poate, dezechilibrul fiind pentru ei un motor al progresului; cei de dreapta reformează numai atunci când este absolut necesar, și altă cale nu mai se mai găsește, iar atunci o fac la un nivel minimal.

În fine, dreapta este apărătoarea proprietății private, considerându-i pe titularii acesteia ca fiind pilonii de susținere ai statului național, nu numai întrucât îi conferă identitate economică și resurse bugetare, dar și pentru că dezvoltă un spirit de rezistență în apărarea valorilor cu care se identifică națiunea, precum și un adevărat cult al productivității și acumulării aflat la originea dezvoltării durabile. O asemenea dezvoltare, în concepția dreptei, se bazează pe economii, iar nu pe credit, și are în vedere protecția resurselor naționale – umane, iar nu numai materiale.

Prin comparație cu dreapta, stânga este mai grăbită și, inclusiv de aceea, sprijină proprietatea colectivă, publică, mai ușor de restructurat în funcție de prioritățile politice, în detrimentul celei private. Din aceleași motive, ea implică statul în asigurarea protecției sociale, neavând încredere în protecția asigurată de patronat din proprie inițiativă sau în executarea contractelor acestuia cu salariații. O atare abordare se reflectă în politica de redistribuire a profiturilor cu ajutorul instrumentelor fiscale.

Toate aceste precizări nu epuizează descrierea teoriilor de dreapta și cu atât mai puțin fac critica lor. Ele nu au decât rolul de a oferi câteva repere pentru a putea evalua în ce măsură actuala coaliție de guvernare a României este una de dreapta, așa cum se auto-califică, și pe ce baze ideologice s-a coagulat ea.

SUNT PNL ȘI USR+ OPERATORI POLITICI DE DREAPTA?

Folosesc termenul de „operator politic” în locul celui de „partid” întrucât, în opinia mea, în România, cu unele excepții, nu mai există pluripartitism, ci doar o pluralitate de agenți operativi ai unei forțe politice unice care menține iluzia populației că are din ce alege.

Raportat la criteriile evidențiate anterior, PNL nu este nici departe un partid de dreapta.

El nu este național, ci globalist. Subordonarea politicilor sale față de agendele străinătății este totală și la vedere. Ordinile Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneția, ale GRECO, ale NATO etc. sunt sfinte pentru această formațiune. Dacă NATO spune să dăm prioritate înarmării, iar nu agriculturii, PNL așa face. Dacă UE spune că trebuie ca hidrocarburile din Marea Neagră să fie vândute pe nimic pentru a fi procesate în Ungaria sau Austria, PNL asta execută. Dacă Germania spune că trebuie să ne dezindustrializăm pentru a susține exporturile germane, PNL astfel procedează. Dacă Franța cere să cumpărăm alimente franțuzești pentru a-i susține pe fermierii hexagonului, PNL facilitează importul acestora. Ce este național în asta? Din contra, în acest fel România se dizolvă într-o ordine globală, în care națiunea nu mai contează și în care drepturile omului nu se exercită în cadrul națiunii și într-un raport obligațional cu aceasta, ci în afara și chiar împotriva ei.

PNL este liberal doar în măsura în care liberalismul este internaționalist. În măsura în care liberalismul este și democratic, în sens conservator, adică în sensul în care transpune în termeni politici valorile tradiționale ale națiunii – în cazul românilor, cele care își au rădăcinile în religia creștin-ortodoxă – PNL nu mai este nici liberal. Prin toată retorica și acțiunea sa administrativă, PNL este un partid ateu. Cu prilejul pandemiei Covid 19 faptul a apărut cu o evidență care nu numai că nu poate fi negată, dar pe care nimeni, și în primul rând PNL nu caută să o ascundă.

USR+ (nu are rost să despărțim „racheta purtătoare” de „focosul nuclear”) este și mai limpede în această privință. Această formațiune bipolară nu este globalistă, ci antinațională, și nu este agnostică, ci anticreștină. Două trăsături ale stângii extreme, nedemocrate.

În cazul particular al națiunii române, majoritar creștină în ritul ortodoxiei, care este național prin istorie și organizare, anticreștinismul înseamnă și antiromânism; iar a fi împotriva unei națiuni, cel puțin prin negarea dreptului său la identitate culturală, înseamnă a fi și antidemocrat. Cum poți avea un stat-națiune dacă negi identitatea națiunii și cum poți avea o democrație dacă negi dreptul demosului la a-și decide identitatea și a-și alege politicile în funcție de aceasta?

Atât PNL, cât și USR+ sunt obsedate de schimbarea Constituției, iar ceea ce le deranjează și vor să revoluționeze este exact sistemul de echilibre instituționale prevăzut de aceasta, în favoarea acordării unor puteri aproape discreționare executivului, în fruntea căruia doresc să îl instaleze pe Președintele Republicii, transformat în șef al statului având o imunitate vecină cu impunitatea.

Acest gust al revoluției, specific stângii duse la extremă, se asociază și cu practica guvernării pe datorie, ca metodă pentru accelerarea transformărilor obținute prin inginerie socială. Supra îndatorarea trebuie privită, însă, și în relație cu aspirațiile globaliste. O Românie producând tot mai puțin și având datorii tot mai mari, merge în marș forțat spre o insolvență care asociază inevitabil falimentul politic, cu dezmembrarea teritorială și scoaterea la mezat a resurselor naturale. Avem de a face, din câte se vede, nu doar cu o revoluție constituțională (în această direcție, încă Guvernul Orban a pledat pentru ca dreptul UE să prevaleze în raport cu Constituția României, și hotărârile Curții de Justiție a UE asupra, deciziilor CCR), ci și cu un program de globalizare prin diviziune și absorbție, subsecventă încetării de plăți.

Dacă acestor aspecte le adăugăm și declarațiile unor lideri ai „coaliției de dreapta” privind desființarea proprietății private și comunizarea acesteia, avem un tablou relativ complet al unei „drepte” care predică tezele esențiale ale stângii celei mai radicale, marxist-leniniste. Și nu numai că le predică, fără nici o ipocrizie, ci le și aplică, fără nici o ezitare.

UDMR, SINGURUL PARTID DE DREAPTA DIN „COALIȚIA DREPTEI”

Dintre partidele afirmate pe scena politică românească în anii 1990, singurul supraviețuitor este UDMR. Acesta este organizat ca un adevărat partid, are un set de valori pe care le transpune în programe politice, are strategii ferme și este coerent în definirea de tactici apte a servi strategia cu maximă flexibilitate.

Dacă analizăm valorile cu pricina, observăm este că ele au în centrul lor naționalismul. Ceea ce este firesc pentru un partid etnic și este specific dreptei.

Tocmai de aceea, UDMR a dovedit întotdeauna că are mai multă încredere în instituțiile democratice decât majoritatea românească. Potrivit tuturor sondajelor de opinie, simpatizanții UDMR cred mai mult în Parlament și echilibrul inter-instituțional, decât simpatizanții PNL și USR+ care se simt mai atrași de DNA, SRI și alte instituții similare care circumscriu statul polițienesc. Evident că într-un context democratic aspirațiile naționale maghiare pot fi mai ușor promovate, decât într-un context justițiar-autoritarist.

În timp ce PNL și USR+ urmăresc, în spiritul stângii, egalitatea prin ștergerea diferențelor culturale dintre comunitățile naționale și indivizii aparținând acestora, UDMR cere discriminarea pozitivă și garantarea drepturilor culturale, problema egalității punându-se doar când este vorba de autodeterminare la paritate cu majoritatea (adică posibilitatea creării de stat în stat).

UDMR este și un adept al proprietății private, ca orice partid de dreapta. Pe acest fond, egalității îi preferă libertatea. Ceea ce este o altă opțiune caracteristică dreptei.

Remarcând, în treacăt, că UDMR este un partid de dreapta doar în context românesc, căci ori de câte ori a uitat de natura sa etnică, a promovat în România politici de centru-stânga și a cooperat foarte bine la guvernare cu formațiuni ale stângii democrate românești (probabil că în Ungaria, UDMR ar fi un partid de stânga), suntem obligați să ne întrebăm pe ce bază s-a putut realiza coaliția dintre niște partide radicale de stânga și un partid moderat de dreapta? Cum se poate explica, de ce UDMR, partid cu agendă națională, ca AUR (care nu a fost nici dorit nici doritor să intre în „coaliția de dreapta”), a acceptat să se alieze și să guverneze cu partide având agendă globalistă?

Răspunsul poate fi găsit observând că spre deosebire de AUR, al cărui proiect național este unul românesc, UDMR are un proiect național care este maghiar sau secuiesc, și eventual, în subsidiar românesc. Or, în măsura în care, așa cum am văzut, partidele extremei stângi din coaliție (PNL și USR+) sunt antinaționale, acea parte a obiectivelor UDMR care nu sunt românești se împacă foarte bine cu obiectivele antiromânești ale partenerilor săi de guvernare.

Prin urmare, ceea ce unii numesc „coaliție de dreapta” este de fapt o coaliție de extremă stângă, cu o singură excepție care revine la regulă atunci când în discuție este viitorul națiunii române. Aceasta este situația de fapt; și ea este mai importantă în substanța sa decât eticheta care i se pune.

Nimic din cele scrise mai sus nu se vrea altceva decât un diagnostic rece, departe de orice tentație de demonizare a actualei coaliții de guvernare. Și cum oare să demonizezi un guvern care se sprijină pe o majoritate absolută, fie ea și compusă din petice, abia ieșită din urne?! Poporul român și-a oferit un asemenea guvern. El trebuie să știe ce are a se aștepta de la acesta.

Iar dacă am avea o opoziție, și mai ales una care, totuși, deține majoritatea relativă a mandatelor parlamentare, ea ar trebui să înțeleagă că este împinsă de realitate să își includă în program și în acțiune valorile dreptei democrate pentru a putea apăra, de pe poziții democrate, atât națiunea, cât și Constituția și proprietatea cetățenilor români, formulând și o ofertă de nerefuzat electoratului fidel al singurul partid de dreapta al actualei coaliții de guvernare. Dacă nu se va întâmpla așa, zilele României…nu se anunță a fi prea bune.

Avatar

Petrică

Sunt nascut in 1991 :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *